Gimnastica ritmică din România: între prestigiu internațional și risipă de resurse

 

România, gazdă patru ani la rând pentru competiții internaționale

 

În ultimii trei ani, România a organizat consecutiv competiții internaționale majore de gimnastică ritmică:

  •       2023 – World Challenge Cup, Cluj-Napoca

  •       2024 – World Challenge Cup, Cluj-Napoca

  •.2024 Campionatul European de Junioare

  •       2025 – World Challenge Cup, Cluj-Napoca 

Pentru anul 2026 s-a anunțat cu surle și trâmbițe organizarea, tot în România,  a campionatului mondial.

Această constanță este neobișnuită la nivel european. Nu există nicio țară în Europa care să organizeze consecutiv atâtea competiții de cupa mondială, europeană la gimnastică ritmică. Pentru România situația ridică atât semne de întrebare, cât și suspiciuni privind oportunitatea unor astfel de investiții.

 

Sălile goale și lipsa de interes public

 

Un exemplu grăitor: Cupa Mondială de la Cluj din 2025, desfășurată cu tribune aproape pustii. În loc de un eveniment sportiv care să entuziasmeze publicul și să aducă beneficii comunității, competiția a trecut aproape neobservată. Gimnastica ritmică rămâne un sport de nișă în România, cu vizibilitate redusă și public restrâns.

 

 

Cine suportă costurile?

 

Un aspect esențial, prea des trecut sub tăcere: Federația Internațională de Gimnastică (FIG) și forurile europene nu acoperă cheltuielile majore. Rolul lor este să acorde titulatura, să trimită arbitri acreditați și, eventual, să asigure mici premii. În rest:

  •       Statul român, prin ANS și autoritățile locale, suportă grosul costurilor (închiriere și amenajare sală, cazare, transport, protocol și nu în ultimul rând “micile” atenții pentru arbitre… ca să fie bine și să nu fie rău… ).

  •       Sponsorii locali și naționali contribuie punctual, însă la un sport cu public redus și vizibilitate minimă, interesul lor rămâne scăzut.

  •       Veniturile din bilete sunt aproape inexistente, în condițiile în care sălile sunt mai mult goale decât pline.

 

Cu alte cuvinte, România plătește pentru a organiza, fără să primească un sprijin consistent din partea forurilor internaționale.

 

 

Sportivii – marii pierzători

 

În timp ce milioane de lei se duc pe evenimente de câteva zile, sportivii români se antrenează în condiții precare:

  •       săli învechite,

  •       echipamente insuficiente,

  •       lipsa bani transport/ remunerație antrenori (să nu uităm că doamna Deleanu se plângea că sportivele și antrenorii merg la competiții pe banii lor și antrenoarele lucrează pro Bono)

  •       sprijin financiar limitat pentru cantonamente și programe de recuperare.

 

Este legitim să ne întrebăm: nu ar fi mai înțelept ca acești bani să fie direcționați către sportivi și infrastructura lor de pregătire, în loc să fie risipiți pe evenimente cu impact aproape zero?

 

Cui folosește, de fapt?

 

La nivel declarativ, aceste competiții „pun România pe harta sportului mondial”. În realitate, efectul este limitat, iar costurile depășesc cu mult beneficiile.

 

De ce oare nu se îngrămădesc alte țări europene să organizeze astfel de competiții? Dintr-odată a devenit România importantă și ne oferă Occidentul șansa de a prospera?

Este doamna președinta FRGR atât de abilă încât să convingă forurile internaționale să ne lase nouă această “chiftea”? An de an?

 

Și atunci, întrebarea devine incomodă: nu cumva adevăratele beneficii sunt în altă parte?

  •       imagine personală pentru președinta Federației

  •       relații avantajoase cu sponsorii

  •       capital mediatic pentru cei care își asumă „organizarea”.

 

Dacă ne mai și gândim că, spre exemplu, pentru a cumpara spațiul de emisie de la TVR Sport, FRGR plătește 30.000 E. Ca la noi la nimenea. Alții fac bani din drepturi de televizare noi le cumpărăm… sau nu știu cum vine asta. 

Poate ăsta este și motivul pentru care sălile sunt goale. Pentru că iubitorii acestui sport preferă să stea în fața televizoarelor.

Deci în loc să fi cumpărat spațiul de emisie cu 30.000 de euro mai bine renunțam la televizare și poate veneau mai mulți spectatori în sala.

Așa economiseam 30.000 euro și câștigam mai mulți bani din bilete.

Dar nah…eu nu știu cum este cu business-ul ăsta din gimnastica ritmică…

Sau de fapt știu… cum altfel ar mai fi stat cu gura căscată și urechile astupate stimabila moderatoare de la Campion la Microfon de la TVR Sport la “destăinuirile” doamnei președinte FRGR. Emisiune de emisiune.

 Că altă televiziune mai serioasă nu am văzut să-i acorde spațiu de emisie. De fapt nicio altă televiziune. 

Iar transmisiile alea de budoar de pe on line nu cred că se pun.

 

 

România a intrat într-un cerc neobișnuit: multi ani consecutivi de organizare a unor etape internaționale, într-un sport cu audiență extrem de redusă. Dacă după aceste competiții nu rămâne infrastructură, nu se câștigă public și nu se investește în sportivi, atunci totul se reduce la un exercițiu de imagine, plătit din bani publici și sponsorizări.

 

Cupa Mondială de la Cluj din acest an, cu tribune goale, a fost dovada clară. Iar întrebarea esențială rămâne: pentru cine se organizează aceste evenimente – pentru sportul românesc sau pentru interese personale ascunse sub cortina „prestigiului internațional”?

 

Aceste “investiții” din banii statului, acum în condiții de gravă criză economică, vi se par fezabile dle președinte ANS, Bogdan Matei? Ca tot ați fost în control… pardon în vizită la FRGR.